TanGo Nights of Buenos Aires by Tango Brașov(editia a III a) - CONCERT BANDONEGRO POLONIA

Imagini

Informații

Data: 2 Martie 2024, 19:30 Sâmbătă

Descriere

În prag de primăvară, vă invităm la un spectacol inedit de tango argentinian: a treia ediție „Tango Nights of Buenos Aires” by Tango Brașov®.
În exclusivitate, pentru prima dată în România, invitată de Tango Brasov, orchestra de tango Bandonegro din Polonia ne va încânta sufletele cu un concert live, sâmbătă, 2 martie, la Centrul Cultural Reduta. Ei vor fi acompaniați pe scenă de dansatorii de tango argentinian Doina Enache și Ilias Mouzourakis (Grecia).
Puneți-vă data în calendar, și haideți să întâmpinăm împreună primăvara cu bucurie, în pași de tango!

Biletele vor fi puse în vânzare MARTI, 6 februarie 2024.

BANDONEGRO, orchestră europeană de tango argentinian de clasă mondială, a fost fondată în 2010. Cei patru muzicieni sunt unii dintre cei mai rebeli și apreciați interpreți ai acestui stil muzical. Ei sunt specializați atât în tangoul tradițional argentinian, cât și în tango nuevo, dar compun și piese proprii adăugând elemente de jazz și muzică clasică. Pasiunea lor incredibilă, ideile pentru muzică, sunetul proaspăt și stilul unic, perfect pentru dans, au cucerit inimile publicului din întreaga lume, fiind considerați cea mai bună orchestră de tango a generației lor.

Chiar de la începuturi, când muzicienii aveau 18 ani, Bandonegro a câștigat competiția internațională „PIF Castelfidardo” din Italia, iar doar un an mai târziu, a înregistrat primul album „Tango Nuevo de Astor Piazzolla”.
Au participat la festivalurile de tango și jazz din Polonia, cum ar fi Krakus Aires Tango Festival, Recuerdo Warsaw Tango Festival, Łódź Tango Salon Festival sau Podlasie Jazz Festival, și în străinătate: în Argentina (Argentina Tango Salon), Germania (Festivalul de Muzică Schleswig Holstein), Italia (Festivalul de Tango de la Torino), Franța (Festivalul de Tango de la Toulouse), Danemarca (Festivalul de Jazz de la Copenhaga), Suedia (Festivalul de Tango de la Stockholm), Elveția (Festivalul Oster Tango de la Basel), Finlanda (Festivalul Lumea Tangoului) și Portugalia ( Festivalul de Tango de la Porto).

Bandonegro a înregistrat deja 5 albume publicate de prestigioase case de discuri poloneze: Dux, RecArt sau SJRecords. Dintre acestea, „Tanchestron” (2017), „Tangostoria” (2020) și „Color Aires” (2022) sunt tradiționale, în timp ce „Tango Nuevo de Astor Piazzolla” (2011) și originalul „Hola Astor” (2019) prezintă o fuziune de tango și unele elemente de jazz și rock, care au fost considerate revoluționare de criticii muzicali.

TANGO ARTIȘTI

DOINA ENACHE, profesor fondator al școlii Tango Brașov by Studio Tango Nada Mas® este una din cele mai titrate instructoare și dansatoare de tango argentinian din țară, care a îndrăznit să transforme pasiunea pentru tango într-o carieră de profesionist.
În decursul celor 18 ani de experiență de tango, a susținut cursuri și demonstrații de tango argentinian alături de profesori internaționali: Ricardo Viqueira, Luca Lamberti, Ronen Khayat, Rodrigo Fonti și a participat la evenimente culturale de anvergură, precum: „Gala Eugen Doga”, „ Poezia va salva lumea”, TamTam Festival, „Piazzolla by Night”, “Velvet Tango”, “Parfum de femeie” (Castelul Ghica Dofteana), „Yo Soy Maria” (Ateneul National Iași), spectacol Tanghetto (Sala Patria, Brașov), Simfest (Festivalul internațional de film și televiziune Mureș). De asemenea, în colaborarea cu Teatrul „Sică Alecsandrescu” Brașov, pentru piesa de teatru „Fazanul”, în regia maestrului Cristian Hadgi-Culea (fost director al Teatrului din Iași), Doina a contribuit atât cu viziunea proprie asupra coregrafiei, cât și cu momente spectaculoase de tango argentinian.

ILIAS MOUZOURAKIS dansează și predă din 2009, iar în 2011 a deschis școala RodosTango pentru a putea împărtăși cunoștințele, experiențele și filosofia tangoului argentinian prin lecțiile sale. Este organizatorul celui mai cunoscut eveniment săptămânal din Rodos, Milonga „La Nochera”, cunoscut în întreaga lume pentru energia bună și muzica excelentă, precum și Milonga de vară „Vieja Luna”.
Călătorește foarte des ca tango DJ invitat la festivaluri importante din Grecia și din străinătate (Turcia – Calliente Tango Marathon din Antalya între 2016-2022; Caliente Tango Route din Marmaris edițiile 2017-2022; România – Brașov la Transilvania Tango Marathon, edițiile 2018-2023; Creta – Sunny Tango Festival; Chios Tango Encuentro 2018; Tel Aviv 2019; Atena – Tangofix, Milonga Para Dos, Zakynthos; Kos. A susținut seminare de tango în afara Rodosului (Zakynthos, Creta Heraklion, Sitia, Kos, Tel Aviv).
Din 2016 a dezvoltat o nouă comunitate de tango în insula Kos, unde predă constant și organizează prima milonga în Kos, Milonga El Corazon.

Dorința celor doi artiști, Ilias și Doina, este să păstreze și să transmită atât publicului cât și cursanților, filonul autentic al Tango-ului Salon, să împărtășească aceste cunoștințe și să dezvolte personalitatea cursanților prin dansul lor, bazat pe autenticitate, improvizație, comunicare și respect.

La Brașov, primăvara începe alături de voi, cu un mărțișor de pus în casa sufletului: Tango Nights of Buenos Aires!

Biletele vor fi puse în vânzare MARTI, 6 februarie 2024.
Contribuție spectacol: 130 Ron

Contact organizatori:
Email: tangobrasov@gmail.com
Telefon: +40 723 593 693

 

Bilete

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?