Spectacolul "Metoda G."

Imagini

Informații

Data: 18 Martie 2020, 19:00 Miercuri
Evenimentele trecute
  • 29 Ianuarie 2020, 19:00 Miercuri
  • 4 Ianuarie 2020, 19:00 Sâmbătă
  • 4 Decembrie 2019, 19:00 Miercuri

Descriere

Spectacolul "Metoda G." de Jordi Galcerán.

Durata: 1h 30’.

Metoda Grönholm a fost montată la Teatrul Naţional Catalan din Barcelona, în mai 2003, şi a înregistrat, încă de la debut, un succes fără precedent. În 2004, a avut premiera și la Madrid iar, timp de o stagiune, s-a jucat cu succes în ambele oraşe. Acest text a primit numeroase distincţii în Spania, printre care: Premiul Max, pentru cea mai bună operă, Premiul Ercilla, pentru cea mai bună creaţie dramatică şi Premiul Mayte, pentru evenimentul teatral care s-a evidenţiat cel mai mult. S-a jucat, printre altele, în Mexic, Argentina şi Venezuela. Au avut loc reprezentaţii la Lisabona şi în alte ţări europene. Recent, regizorul argentinian Marcelo Piñeyro a lansat o adaptare cinematografica (Metoda).

"La o simplă trecere în revistă a tot ceea ce am scris în viaţa mea, adică nu foarte mult, un singur lucru îmi vine în minte: jocul. În toate operele mele, jocul este primordial. Personajele se joacă între ele, opera se joacă cu publicul, intriga abundă în concepte ludice... Şi cred că aşa trebuie să fie, pentru că eu însumi îmi concep propria scriitură ca pe un joc.

Cred că, din acest punct de vedere, jocul dispune de toate elementele care fac ca o poveste să fie interesantă şi, poate de-asta, personajele mele se joacă întotdeauna. Şi poate tot datorită acestui lucru, eu mă raportez la actul de a scrie, prin joc. Fixez nişte reguli, caut adversari, stabilesc nişte limite, propun o provocare şi încep să joc. Şi joc încercând să folosesc bunul simţ, dar lăsând, în acelaşi timp, loc neprevăzutului, surprizei." (Jordi Galcerán)

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?